Cluj-Napoca CJ
România
CHIRILĂ Emil
RE/MAX CONCEPT
Cu peste 20 de ani de experiență în vânzări de produse (FMCG) și servicii de consultanță (marketing și management), ofer servicii de consultanță imobiliară începând cu 2018 în cadrul RE/MAX Grup de Lux. Înțelegând importanța specializării cât mai profunde și asumarea unui Cod Etic cât mai complet și recunoscut în piață, din 2020 sunt REALTOR®, membru al Asociației Profesionale a Agenților Imobiliari din România.
Subscriu principiului de a nu refuza pe nimeni, dar prefer reprezentarea intereselor proprietarilor, direcție în care am investit mult timp și bani pentru a mă pregăti, astfel încât prin serviciile mele să aduc plus-valoare consistentă pentru clienții mei. Valorile care cred cu tărie că sudează relația consultantului cu clientul sunt: sinceritatea, deschiderea, onestitatea, loialitatea și transparența. Pe aceste principii am lucrat, lucrez și voi lucra cu toți colaboratorii mei, clienți sau colegi de breaslă.
Scopul meu profesional este cel de a găsi soluția optimă pentru fiecare client, într-un climat de încredere și siguranță, recomandările primite fiind confirmarea că aceasta este calea.