De ce Reprezentarea Exclusiva ca mod de lucru?
Ce inseamna reprezentarea exclusiva?
Reprezinta
dreptul exclusiv acordat de catre un client unei agentii imobiliare pentru a-i
reprezenta interesele. In cazul in care clientul este vanzatorul unei
proprietati imobiliare, acesta va plati agentiei imobiliare un comision in
cazul vanzarii, indiferent care este sursa prin care este identificat
cumparatorul proprietatii imobiliare (respectiv, prin eforturile directe ale
agentiei imobiliare reprezentante a vanzatorului, prin eforturile unei agentii
imobiliare colaboratoare sau direct din sfera de influenta a vanzatorului).
Pentru agentul imobiliar, avantajul cel mai
evident al acestui mod de lucru este dat de faptul ca are garantia incasarii
remuneratiei, o data cu vanzarea proprietatii. Pentru clientul
vanzator, avantajul cel mai evident al reprezentarii exclusive este faptul ca
are garantia ca agentia imobiliara are tot interesul de a depune eforturi
maxime pentru vanzarea proprietatii sale, in cel mai scurt timp posibil si la
cel mai avantajos pret posibil. Proprietatile pe care agentiile
imobiliare le detin in portofoliul lor exclusiv, pot fi listate in Serviciile
de listare multipla (MLS - Multiple Listing Service). Astfel, agentia
imobiliara reprezentanta a vanzatorului ofera expunere maxima proprietatii
imobiliare, in randul agentiilor imobiliare colaboratoare, care primesc astfel
informatii complete privitoare la oferta de colaborare.
De ce nu ar opta un consumator pentru acest mod de lucru?
In mod firesc, un client vanzator se va gandi ca are sanse mai mari de a isi
vinde proprietatea imobiliara, daca aceasta se regaseste in portofoliul (cat)
mai multor agentii imobiliare.
La fel de firesc, un client cumparator se va gandi ca isi poate spori sansele
de a identifica proprietatea dorita, daca mai multi agenti imobiliari
concureaza in a identifica cea mai potrivita proprietate pentru el.
In acelasi timp, atat unul, cat si celalalt, ar trebui sa discute in detaliu cu
agentii imobiliari, pentru a identifica daca intr-o astfel de colaborare, agentii
imobiliari respectivi ii ofera expunerea dorita si au suficienta motivatie in a
ii oferi pachetul complet de servicii, ori daca, dimpotriva, neexistand un
angajament ferm al niciunui agent imobiliar de a-i reprezenta interesele, va
reusi sa isi indeplineasca obiectivele.
Avantajele REPREZENTARII EXCLUSIVE
1. Intr-o relatie de reprezentare exclusiva, clientul are garantia unor servicii asumate de catre agentul imobiliar care il reprezinta, iar acesta isi va utiliza toate cunostintele, experienta, abilitatile si va avea tot interesul de a pune interesele clientului sau vanzator/ cumparator. Mai mult, in acest gen de colaborare, agentul imobiliar va pune interesele clientului pe care il reprezinta mai presus de propriile interese.
2. In calitate de cumparator reprezentat exclusiv de un agent imobiliar, cumparatorul are siguranta ca are acces la orice proprietate imobiliara disponibila in piata, indiferent ca aceasta se afla la vanzare in portofoliul altei agentii imobiliare sau este promovata chiar de vanzatorul insusi, iar agentul care ii reprezinta interesele va face tot ce ii sta in putinta pentru a obtine un pret avantajos pentru cumparator (in timp ce un agent care are o proprietate in portofoliul sau, va incerca sa obtina cel mai mare pret pentru vanzator).
3. Un agent imobiliar reprezentant al cumparatorului nu va fi doar o persoana care arata proprietati. Va fi o persoana care identifica nevoile cumparatorului inainte de a arata proprietati, care se va asigura ca exista posibilitatea de finantare a cumparatorului pentru intervalul de pret in care cauta o casa, care ii va explica unui cumparator intregul proces de achizitie si il va ajuta sa caute proprietatea potrivita, nu doar o proprietate. Mai mult, un agent imobiliar care reprezinta interesele unui cumparator, va fi atent in a-i oferi acestuia informatii pertinente si statitistici legate de vecinatati, imprejurimi, precum si despre valoarea de piata reala a unei proprietati.
4. In ceea ce priveste agentul imobiliar reprezentant al vanzatorului, acesta va face tot ce ii sta putinta pentru a oferi cat mai multe informatii pertinente vanzatorului inca inainte de a expune proprietatea in piata, inclusiv a oferi informatii pertinente privitoare la valoarea reala de piata a proprietatii, pregatirea cat mai complexa a acesteia in vederea promovarii. O data cu promovarea catre public si, implicit catre agentii imobiliari colaboratori, se va asigura ca pune interesele propriului client mai presus de propriile interese si va negocia cu buna credinta, in folosul acestuia, cele mai avantajoase conditii de vanzare.
Ca in orice alta profesie, oamenii dispun de o gama larga de abilitati si
profesionalism. O data ce este identificat agentul potrivit pentru a reprezenta
interesele clientului, ambele parti stiu ca beneficiaza de loialitate
reciproca, inainte de orice altceva, iar relatia creata asigura atat agentului,
cat si clientului, siguranta ca se pot baza unul pe celalalt de-a lungul
procesului de colaborare.