APAIR: Profesionalizarea pieței imobiliare, de la agenda telefonică la inteligența artificială
Profesia de agent imobiliar s-a transformat radical în ultimul secol, însă rolul său de intermediar între cumpărător și vânzător a rămas esențial.
Articol de Luminiţa Voinea, 28 Septembrie 2026
Profesia de agent imobiliar există încă din perioada interbelică, pentru că nevoile imobiliare ale oamenilor au rămas, în esență, aceleași: dorința de a deține o locuință, necesitatea de a schimba un spațiu odată cu evoluția familiei și căutarea unor oportunități de investiție.
În perioada interbelică, urbanizarea rapidă și dezvoltarea economică a marilor orașe, precum Bucureștiul, au creat o piață dinamică.
Oamenii aveau nevoie de intermediari profesioniști care să conecteze cumpărătorii cu vânzătorii, să cunoască prețurile din zonă și să gestioneze formalitățile legale.
Chiar dacă tehnologia și instrumentele de promovare s-au schimbat radical, rolul fundamental al agentului imobiliar – acela de a ghida oamenii printr-una dintre cele mai importante decizii financiare din viața lor – a supraviețuit timp de un secol tocmai pentru că răspunde unor nevoi umane constante.
De la agenda telefonică la inteligența artificială
În anii 1990–1995, agentul imobiliar avea ca instrument principal de lucru cartea de telefon și punea în legătură vânzătorii și cumpărătorii.
„Era foarte important să ai un telefon fix la dispoziție, pentru că nu existau telefoane mobile. Să publici un anunț în ziar și să cauți proprietarii care vor să vândă. Apoi, trebuia să aștepți un telefon, iar cuvintele-cheie erau: gresie, faianță, parchet și ușă metalică. Și atunci totul era rezolvat și se vindea proprietatea”, a povestit președintele APAIR, Gabi Arteni, la emisiunea „Probleme de la zi” de la Radio România Actualități.
Lucrurile au evoluat, agenții imobiliari au început să se organizeze și să se asocieze, iar explozia tehnologică și inteligența artificială au dus serviciile imobiliare la un alt nivel.
În acest moment, nu există date oficiale privind numărul agenților imobiliari, dar estimările arată că în România sunt între 8.000 și 10.000 de agenți imobiliari activi, iar nevoia de educație a devenit o necesitate.
APAIR, furnizor de educație continuă
Asociația Profesională a Agenților Imobiliari din România și-a asumat obiectivul de a contribui la profesionalizarea pieței imobiliare prin educarea continuă a agenților imobiliari.
Agenții membri APAIR lucrează după un cod etic, cu norme bine stabilite, asociația fiind membră a National Association of REALTORS® din Statele Unite ale Americii.
„Am adus proiecte educaționale testate și care și-au dovedit valoarea de-a lungul anilor, din diferite piețe mature. Am dezvoltat pe parcurs și proiecte educaționale proprii, pentru că este foarte importantă educația continuă”, a subliniat Gabi Arteni pentru Radio România Actualități.
Educarea continuă a agenților: claritate și calitate în procesul imobiliar
Pentru persoanele aflate în căutarea unei locuințe, încrederea în agenții imobiliari este influențată, în primul rând, de modul de prezentare a proprietăților, de alinierea dintre realitate și așteptări, dar și de pregătirea acestora.
În cadrul unui program intensiv de pregătire organizat de APAIR, în perioada 24–26 septembrie, la Predeal, agenții imobiliari și-au perfecționat cunoștințele și au descoperit oportunitățile aduse de inteligența artificială.
Aceasta nu înlocuiește factorul uman, ci reprezintă un instrument care preia anumite sarcini, eficientizează timpul și le permite agenților să se concentreze mai eficient asupra relației cu clienții.
„Un agent bine pregătit știe să structureze o reprezentare exclusivă, să negocieze oferte multiple fără să cedeze la presiune, să explice unui client mecanismele unui credit sau ale unei dobânzi variabile și – poate cel mai important – să construiască încredere într-o piață unde reputația circulă mai repede decât orice anunț”, afirmă Mădălina Manoilă, coproprietar al unei agenții imobiliare, parte dintr-o rețea internațională și vicepreședinte APAIR.
Pe parcursul celor trei zile de pregătire intensă, agenți și proprietari de agenții cu experiență, precum Alexandru Socoteanu și George Șeicaru, traineri specializați în domeniul vânzărilor – Andrei Dunuță și Răzvan Curcubătă –, dar și Mădălina Stănescu, de la Google, și Dragoș Anastasiu, antreprenor implicat în numeroase proiecte de voluntariat, le-au vorbit participanților despre importanța educației continue și a noilor tehnologii în profesionalizarea pieței imobiliare.
Agenții imobiliari prezenți la dezbateri au insistat asupra necesității dezvoltării unor proiecte similare și asupra nevoii de asociere și perfecționare continuă.
„M-am conectat foarte bine cu oameni din toată țara și am făcut un schimb de idei foarte util”, a precizat Dariu Dincă, Realtor din Ploiești.
„Perspectiva nouă pe care o aduce educația în domeniul imobiliar este aceea că un agent imobiliar bun nu se formează doar din cursuri de vânzări, ci din întâlnirea cu oameni și idei care, la prima vedere, n-au legătură directă cu imobiliarele, dar care, până la urmă, construiesc exact tipul de om capabil să performeze pe termen lung: disciplinat, adaptabil, conectat la tehnologie, cu o viziune antreprenorială și cu oameni în jurul lui, nu doar clienți”, a precizat Mădălina Manoilă.
Studiu: transparența, criteriul esențial pentru câștigarea încrederii în agenții imobiliari
Încrederea în profesioniștii imobiliari se construiește, în 2026, mai ales pe baza informațiilor corecte, a transparenței și a predictibilității, potrivit unui studiu realizat de o platformă imobiliară.
Respondenții aflați în căutarea unei locuințe au menționat că încrederea în agenții imobiliari se construiește prin transparența informațiilor despre proprietăți și lipsa comisioanelor ascunse, dar și prin abilitatea agentului de a negocia în interesul clientului și printr-o atitudine respectuoasă și profesională.
Clienții devin tot mai informați, mai atenți și mai exigenți, iar agenții imobiliari sunt nevoiți să lucreze etic, să comunice deschis costurile și riscurile, să protejeze interesele clientului și să ofere informații verificabile.
În acest context, președintele APAIR, Gabi Arteni, spune că există trei direcții esențiale care pot contribui la consolidarea încrederii în profesia de agent imobiliar pe termen lung: educația și profesionalizarea continuă, etica și responsabilitatea profesională, dar și reglementarea activității de intermediere imobiliară din România.
O lege care să reglementeze profesia de agent imobiliar este următorul pas în profesionalizarea pieței imobiliare și în protejarea consumatorului.
“Piața are nevoie de o legislație modernă care să stabilească reguli minime de acces în profesie, standarde de transparență, trasabilitate și responsabilitate în relația cu consumatorul. O astfel de lege ar trebui să ofere mecanisme de control și fiscalizare, să protejeze consumatorii de servicii imobiliare și să permită diferențierea clară între profesioniștii care respectă standardele și cei care nu o fac”, spune Gabi Arteni.
În acest moment, există un proiect de lege privind reglementarea profesiei de agent imobiliar, care a trecut de Senat și se află la Camera Deputaților.



